full screen background image

Iubim Natura

Poluarea este astăzi un cuvânt la ordinea zilei pe întreaga planetă. Respirăm un aer toxic, apele sunt contaminate cu substanțe periculoase, păduri întregi sunt distruse, tot mai multe specii de animale sunt amenințate cu dispariția. În fiecare zi, producem deșeuri de care nu știm cum să ne mai debarasăm, în fiecare zi consumăm tot mai mult din resursele naturale. Totul se petrece prea rapid pentru ca Terra să se poată obișnui cu acțiunile omului. Copleșit de intervenția noastră brutală, Pămantul "plânge", iar urmele suferinței sale se văd la tot pasul. Degradarea planetei ne amenință sănătatea și ne pune sub semnul întrebării viitorul. Norii cenușii ai poluării ne sufocă, făcând aerul tot mai puțin respirabil. Deasupra marilor orașe, se adună noxele provenite de la industrie, de la trafic, de la încălzire, fiind responsabile de 2 milioane de decese premature în anul 2011, potrivit datelor OMS. În totalitatea lor, efectele asupra sănătății sunt greu de estimat. Poluarea aerului generează poluarea precipitațiilor. Ploile acide au efecte distrugătoare asupra tuturor formelor de viață. "Moartea care vine cer", cum mai sunt numite aceste temute ploi, devastează anual mii de hectare de pădure din întreaga lume.